Uniunea Gröning

Speranța într-o activitate fără îngrădiri cu ajutorul Uniunii

Bruno Gröning haelt eine Gemeinschaftsstunde abÎn ciuda interdicției de vindecare, Bruno Gröning a creat comunități încă de la începutul anilor 50, pentru a putea ajunge la oameni. Acolo ținea numai prelegeri și își concentra toate eforturile pentru a le face cunoscută învățătura sa celor care căutau vindecarea.

Protecția legală și un comitet director de renume

La 22 noiembrie 1953 a înființat la Murnau/Seehausen Uniunea Gröning ca „organizație umbrelă”. Uniunea trebuia să fie înregistrată în Registrul Asociațiilor și să-i ofere astfel lui Bruno Gröning protecția legală pentru activitatea sa. Astfel se putea înlătura definitiv un alt conflict cu legea practicii naturiste.

Din comitetul director Uniunii Gröning făceau parte printre alții: Contele Zeppelin, Contele Matuschka, baroana Anny Ebner von Eschenbach, funcționarul superior în construcții Dipl. Ing. Hermann Riedinger și directorul Konstantin Weisser, de asemenea şi Rudolf Bachmann ca membru fondator, însă Uniunea s-a despărțit curând de el, iar Bruno Gröning a devenit președinte pe viață.

Orientarea spre profit a secretarului învinge în detrimentul binelui pacienților

Secretar al Uniunii a devenit ziaristul și redactorul din Heidelberg, Egon Arthur Schmidt. El fusese un apropiat al „doctorului minune” încă de la Herford și înființase asociația Inelul Prietenilor lui Bruno Gröning. Aceasta, însă, nu funcționase în sensul dorit de Bruno Gröning și a fost desființată la scurt timp după aceea. Atunci Gröning s-a despărțit de Schmidt, pentru că acesta deturnase bani din donații.

În 1952, Schmidt a venit din nou la Gröning, spunându-i că își recunoaște greșelile și l-a rugat să-i permită să ajute la construcţia lucrării. Bruno a acceptat din nou să lucreze cu el. Astfel. Schmidt a avut din nou posibilitatea să arate că îl interesa într-adevăr binele pacienților sau urmărea doar propriul avantaj financiar.

În 1955, Bruno Gröning s-a despărțit definitiv de Schmidt, căci acesta nu-și schimbase năravul. El a încercat, ca și înainte, să profite de capacităţile lui Gröning. După despărțire, Schmidt i-a intentat lui Gröning o serie de procese în care cerea retroactiv bani pentru activitatea sa benevolă.

Cine există pentru cine – Uniunea pentru activitatea lui Gröning sau activitatea lui Gröning pentru Uniune?

Conducerea Uniunii a fost preluată de Konstantin Weisser și Hermann Riedinger. Asta părea pe de o parte foarte promițător, căci aceștia erau oameni de lume și își puteau folosi experiența pentru opera lui Bruno. Exista însă și pericolul ca ei să acționeze cu aroganță împotriva voinței muncitorului simplu, căci el nu corespundea gradului lor de educație.

Timpul a arătat că lucrurile au evoluat în această ultimă direcție, iar celor doi bărbați le venea din ce în ce mai greu să accepte propunerile lui Bruno Gröning. Ei păreau să fi uitat complet că Uniunea nu purta numai numele lui Gröning, ci exista tocmai datorită lui. Pentru ei, Uniunea Gröning exista din ce în ce mai mult doar pentru ea însăşi. Obiectivul său inițial, cel de a-i ajuta pe cei suferinzi, fusese uitat. Părea că nu vroiau să accepte faptul că Gröning era acela prin care se realizau vindecările și nu Uniunea.

Astfel, Uniunea Gröning a început să devină din ce în ce mai mult opusul a ceea ce ar fi trebuit să fie inițial. Pentru bărbatul al cărui nume îl purta, în loc să-l elibereze, Uniunea a devenit o închisoare care îl încătușa din ce în ce mai mult.

Dokumentarfilm

Filmul documentar:
„Fenomenul
Bruno Gröning”

Rulează în multe oraşe din lumea înreagă

Grete Häusler-Verlag

Editura Grete Häusler: O ofertă bogată de cărţi, reviste, CD-uri, DVD-uri şi calendare

fwd

Oamenii de ştiinţă iau cuvântul: aspecte interesante legate de învăţătura lui Bruno Gröning