Bruno Gröning (1906 - 1959)

Un om extraordinar într-un context social controversat

În anul1949 numele Bruno Gröning a devenit cunoscut peste noapte.  Se vorbea despre el în ziare, la radio şi în jurnalele de actualităţi. Evenimentele legate de "doctorul minune", aşa cum i s-a spus între timp, au ţinut luni de-a rândul în tensiune tânăra republică. S-a realizat un film, s-au întrunit comisii de cercetare ştiinţifică, iar oficialităţile, până la funcţiile cele mai înalte, s-au ocupat de cazul Bruno Gröning. Ministrul social al Renaniei de Nord a cerut ca Bruno Gröning să fie urmărit din cauza încălcării legii cu privire la practica tămăduitorilor naturişti, în timp ce primul ministru al Bavariei, a declarat că unei asemenea „apariţii de excepţie” cum este Gröning nu este permis să-i fie aplicată interdicţia prin paragrafele legii. Ministerul de interne bavarez a denumit activitatea lui Gröning drept „activitate liberă, caritabilă".

La toate nivelele, în rândurile populaţiei se discuta înflăcărat şi existau controverse privind cazul Bruno Gröning. Emoţiile atingeau cote înalte. Preoţi, medici, jurnalişti, jurişti, politicieni şi psihologi, toţi vorbeau despre Bruno Gröning.Vindecările lui miraculoase erau pentru unii daruri binecuvântate primite de la o putere superioară, iar pentru alţii o escrocherie. Totuşi vindecările erau fapte reale confirmate medical.

Interesul internaţional faţă de un simplu muncitor

Bruno Gröning s-a născut în 1906 în Danzig (azi Gdansk) şi după război a emigrat ca refugiat în Germania de vest. Era un simplu muncitor. Existenţa şi-a câştigat-o făcând diverse munci, de dulgher, muncitor în fabrică şi lucrător în port. Şi deodată s-a aflat în centrul interesului public. Ştirea despre vindecările lui miraculoase s-a răspândit în toată lumea. Din toate ţările veneau la el bolnavi, primea scrisori cu rugăminţi şi oferte. Zeci de mii de oameni care căutau ajutor mergeau acolo unde el îşi desfăşura activitatea. Se profila o revoluţie în medicină.

Sub povara interdicţiilor, a proceselor şi a colaboratorilor profitori

Forţele ostile erau prezente şi ele şi făceau totul pentru a interzice activitatea lui Bruno Gröning. L-au urmărit interdicţii de vindecare, i-au fost intentate procese. Toate eforturile lui Bruno Gröning de a face ca activitatea sa să se desfăşoare conform prevederilor legale existente la acea dată au eşuat. Pe de o parte, exista rezistenţa celor aflaţi pe diferite nivele ale puterii şi pe de altă parte incapacitatea sau dorinţa de îmbogăţire a colaboratorilor săi. Când, în ianuarie 1959 Bruno Gröning a murit într-un spital din Paris, ultimul proces împotriva sa era în plină desfăşurare. Procesul a fost sistat, sentinţa nu a mai fost pronunţată niciodată şi multe întrebări au rămas fără răspuns.