Primul proces penal legat de interdicţia de a vindeca (1951-1952)
Activitatea lui Gröning, o activitate de vindecare în sensul medical?
Acuzația de exercitare ilegală a unei activităţi medicale
În 1951/52, Bruno Gröning s-a aflat pentru prima oară la tribunal, la München, acuzat de exercitatrea nepermisă a unei activităţi medicale. Cu toate că în 1949, Ministerul Bavarez de Interne clasificase munca sa ca „activitate liberă, pornită din iubire”, acum ea era considerată activitate de vindecare în sensul medical.
Acuzația se baza pe legea practicii naturiste din anul 1939, care a înlocuit reglementarea ce stipula libertatea practicării tratamentelor curative, aducând știința medicală de atunci în mâinile medicilor naziști.
Pro și contra privind încălcarea legii practicii naturiste
Bruno Gröning a fost achitat şi în prima instanță și în a doua. Președintele Tribunalului Landului din München a declarat la pronunțarea hotărârii în martie 1952:
„Curtea ar considera nepotrivită condamnarea acuzatului în baza unor expertize unilaterale. Căci este mai mult decît îndoielnic ca activitatea lui Gröning să poată fi supusă legii practicii naturiste, fiindcă ea ține de un domeniu care în ziua de azi este mult prea puțin cercetat.”
La recurs achitarea a fost confirmată, însă activitatea lui Bruno Gröning a fost desemnată clar ca activitate de vindecare în sensul legii practicii naturiste:
„Astfel, acuzatul a exercitat fără permisiune și fără a fi medic o activitate de constatare, vindecare sau ameliorare a bolilor, suferințelor sau defectelor fizice la oameni, care poate fi considerată ca practică medicală, în sensul legii practicii naturiste. [...]”
O eroare care exclude culpabilitatea echivalează cu interdicţia de vindecare
Continuarea hotărârii: „În concluzie, nu s-a putut pronunța o condamnare a acuzatului, pentru că el s-a aflat într-o eroare deculpabilizatoare în ceea ce privește elementele constitutive obiective ale faptei privind exercitarea unei activităţi medicale și, prin urmare, nu a acționat premeditat.
Cum eroarea deculpabilizatoare în care s-ar fi aflat Bruno Gröning a fost clarificată prin hotărâre judecătorească, aceasta a fost considerată practic o interdicție judecătorească de vindecare, în ciuda achitării lui. Bruno Gröning trebuia să știe de acum că munca sa reprezenta o exercitare a practicii medicale în sensul legii practicii naturiste fiind, astfel, interzisă. Adevăratul context al muncii sale nu a fost recunoscut deși, modul său de a acționa nu avea nimic de-a face cu o activitate de vindecare în sensul medical.
