1949 - în centrul atenţiei publice

Activitatea lui Bruno Gröning în Herford

Mii de bolnavi şi oameni care căutau ajutor îl asaltează pe Gröning

Dieter Hülsmann în vârstă de 9 ani era la pat de multă vreme. Suferea de distrofie musculară progresivă şi niciunul dintre medicii şi profesorii consultaţi nu l-a putut ajuta. După ce Bruno Gröning s-a ocupat de copil, acesta a putut să meargă. Fiind copleşit de vindecarea spontană a fiului său, inginerul Hülsmann l-a rugat pe oaspete să mai rămână. Dorea să-i invite şi pe alţi bolnavi, care să fie ajutaţi de „bărbatul minune" – cum s-a exprimat Hülsmann.

Bruno Gröning a acceptat propunerea şi, astfel, zi de zi cei ce căutau ajutor veneau în număr tot mai mare. Tot mai mulţi oameni au aflat de întâmplările minunate care aveau loc prin intermediul lui Gröning. La scurt timp, numele său era pe buzele tuturor. Ziarele relatau despre "doctorul minune", iar în zona engleză a devenit subiectul zilei. Oamenii veneau cu miile în Wilhelmsplatz şi mulţimea a luat casa cu asalt.

Manfred Lütgenhorst de la cotidianul Münchner Merkur scria, printre altele, la 24 iunie 1949: „Când am ajuns dimineaţa la ora 10.30 în Herford, în faţa casei cu două etaje din Wilhelmsplatz se aflau circa o mie de oameni. Era o imagine dezolantă, de nedescris. Nenumăraţi paralizaţi se aflau în cărucioare, alţii erau transportaţi de rudele lor. Orbi, surdo-muţi, mame cu copii cu dizabilităţi fizice şi mentale, femei în vârstă şi bărbaţi tineri se îmbulzeau gemând. Aproape o sută de maşini, camioane şi microbuze erau parcate pe acel teren şi toţi veneau aici de departe.

Paralizii, ulcere la stomac, orbire: „Domnul Gröning s-a uitat la mine, iar acum sunt din nou complet sănătos.”

Manfred Lütgenhorst continuă: „Credeţi, că veţi fi vindecat?" i-am întrebat eu pe bolnavi. Ei dădeau din cap. ‚Ar fi trebuit să fiţi aici ieri’, mi-a răspuns cineva. ‚Domnul Gröning era în Viersen, în Rheinland iar aici, în curte, se aflau cinci oameni paralizaţi care s-au sculat şi au plecat acasă sănătoşi. A fost o vindecare de la distanţă – curtea i-a făcut sănătoşi.’ Ceilalţi bolnavi au confirmat.

Am înaintat mai departe prin mulţime şi am stenografiat relatările lor minunate. Ele singure ar fi ajuns să umple o carte. Tocmai când îmi aprindeam o ţigară, aud un bărbat tânăr de lângă mine spunând: Vă rog să îmi vindeţi şi mie una!’ Purta o uniformă şi arăta ca un soldat care se întorsese de pe frontul rusesc. I-am dat ţigareta. El şi-a aprins-o şi dezinvolt a spus: ‚Vedeţi, acum sunt din nou în stare să fac singur totul.’ În acest timp el îşi tot mişca braţul drept, inclusiv degetele, de asemenea şi piciorul drept. ‚Aţi fost şi dumneavoastră vindecat de Gröning?’ am întrebat eu: ‚Da, în Rusia am paralizat pe partea dreaptă. Domnul Gröning s-a uitat la mine iar acum sunt perfect sănătos, încă nici nu-mi vine să cred.’ Apoi, fericit, îşi balansă membrele.

M-am îndreptat spre un grup care se adunase în jurul unei femei cu părul alb, în vârsta de aproximativ 40 de ani. ‚Bineînţeles’, am auzit-o pe femeie spunând, ‚şi eu sunt vindecată prin intermediul domnului Gröning. Am avut ulceraţii mari la stomac, tot slăbeam şi n-am mai putut dormi de dureri. Am fost 12 persoane la Gröning. (...) El m-a privit şi am simţit aşa, ca şi când ulceraţiile ar fi căzut jos ca o piatră. De atunci nu mai am dureri, mă îngraş şi radiografiile pe care le-am făcut arată fără îndoială, dispariţia ulceraţiilor. M-am pus la dispoziţia comisiei medicale de investigaţie. Vă spun că tare s-au mai mirat!’

Femeia a continuat: ‚Dar asta încă nu este totul. Săptămâna trecută s-a aflat aici, în curte, un bărbat orb. El a aşteptat mai multe zile şi nopţi la rând. Întrucât eu vin adesea aici, l-am remarcat. L-am compătimit şi l-am invitat la masă. „Nu", refuză el. „Nu pot să pierd momentul în care domnul Gröning iese afară." Atunci i-am adus nişte chifle şi i-am spus că mă voi îngriji să fie dus la gară. „Nu trebuie să mă ajute nimeni, căci mă voi putea duce singur la gară.” Şi apoi am trăit asta cu ochii mei. Domnul Gröning a venit şi tânărul a strigat: „Pot să văd din nou!” Şi, într-adevăr, i s-a luat vălul de pe ochi. Mi-a descris geanta ce o aveam în mână. A spus: „Acolo trece o maşină şi acesta este numărul de circulaţie". Apoi, a găsit singur drumul spre gară. Toţi cei de faţă au plâns de bucurie.’

Interdicţie de vindecare din partea oficialităţilor şi a comunităţii medicale

N-a durat mult şi chiar şi oficialităţile - în special cele din domeniul sănătăţii - au luat în vizor cazul. A fost formată o comisie de investigaţie şi Bruno Gröning a primit interdicţia de a mai vindeca. Câţiva medici cu influenţă îl duşmăneau pe faţă. Au pus totul în mişcare pentru a-i interzice activitatea şi au solicitat să-i fie supuse unei examinări ştiinţifice capacităţile sale de a vindeca. Ce scop se afla în realitate în spatele acestei interdicţii, reiese clar din următoarele afirmaţii ale unor medici direct implicaţi: „Gröning poate dovedi orice doreşte, că tot nu i se va da aprobarea de vindecare”. „Este împotriva demnităţii profesiei de medic să te cobori la nivelul lui Gröning.” La sfârşitul lui iunie, el a trebuit să părăsească definitiv Herford-ul. Toate încercările sale de a primi aprobarea de vindecare au eşuat.