Voinţa liberă

Omul hotărăşte singur, dacă el crede în boală sau crede în sănătate

Un conflict lăuntric

In timpul procesului de vindecare, când apar dureri, nu e mereu uşor să te gândeşti că sunt Regelungen . Mulţi oameni devin nesiguri: „Sunt dureri de Regelungen sau simptomele bolii?" Se creează un conflict lăuntric privind credinţa. Aici, în interior, se hotărăşte dacă omul primeşte vindecarea, respectiv cât de mult durează procesul de vindecare. Totul depinde cui acordă el mai multă crezare, gândului de boală sau gândului de vindecare. Dacă el crede mai departe în boală, atunci o va păstra. Însă, dacă reuşeşte să creadă în vindecare, atunci procesul de vindecare completă va avea loc. Omul însuşi este cel care decide.

Nimeni nu poate fi vindecat cu forţa, această decizie trebuie să o ia fiecare de bunăvoie

Acesta este un aspect important din învăţătura lui Bruno Gröning. El, însuşi, mereu a accentuat faptul că, omul dispune de o voinţă liberă, inviolabilă, fiind cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl poate oferi unei fiinţe. Acest dar îl ridică pe om de pe treapta unei creaturi condamnate, pe treapta unui copil liber, care urmează de bunăvoie poruncile Tatălui şi nu constrâns. Însă, prin libera voinţă i se dă, în aceeaşi măsură, şi posibilitatea să încalce legile lui Dumnezeu.

Bruno Gröning a respectat în mod absolut libera voinţă a omului. De aceea, el nu-l poate ajuta decât pe cel care se lasă ajutat, care este de acord să se despartă de boală. Lui i se permite să ia numai ceea ce omul îi dă de bunăvoie. Cine ţine la boala lui, cine se gândeşte permanent la ea şi vorbeşte despre ea, va aştepta în zadar o vindecare. Bruno Gröning a spus aşa: „Am voie să-l ajut pe om să găsească drumul spre bine, dar n-am voie nici să-i forţez decizia şi nici nu am voie să-l oblig în direcţia binelui. Fiecare trebuie să-şi găsească singur propria cale."