Colaborarea cu medicii
Cercul de Prieteni-Bruno Gröning nu înlocuieşte vizita la medic
Conform exemplului dat de Bruno Gröning, în Cercul de Prieteni nu au loc consultaţii medicale, nu se stabilesc diagnostice, nu se recomandă şi nu se prescriu tratamente şi nici medicamente. Nimeni nu este sfătuit să renunţe la serviciile medicale, la administrarea de medicamente, la tratamente sau la intervenţii chirurgicale. După spusele lui Bruno Gröning, orice vindecare este un act de Graţie Divină. Acesta este motivul pentru care în Cercul de Prieteni-Bruno Gröning nu se fac promisiuni de vindecare.
Mulţi dintre cei ce caută ajutor au trăit pe propria piele cum un diagnostic „incurabil” îl poate afecta pe cel vizat. Spaima, teama şi grijile provoacă, de exemplu afecţiuni fizice, stări de slăbiciune şi tulburări. În Cercul de Prieteni Bruno Gröning, cei ce caută ajutor sunt reconfortaţi sufleteşte. Numeroasele relatări de succes şi impresionantele relatări de experienţă ale prietenilor vindecaţi sunt un sprijin preţios, care întăreşte credinţa în propria vindecare. Sugestia şi hipnoza au fost respinse de Bruno Gröning ca fiind o îngrădire de neacceptat a voinţei şi, de aceea, nu sunt admise în Cercul de Prieteni. Cel care caută vindecarea trebuie să-şi dezvolte singur puterea credinţei, conform voinţei sale libere, iar în afara Cercului de Prieteni să ia în considerare şi măsurile medicale care se impun.
Colaborarea cu medicii
În timpul vieţii sale, Bruno Gröning s-a străduit să colaboreze cu medicii. În cadrul Testului de la Heidelberg s-a supus examinării unei comisii a Clinicii Universitare din Heidelberg, impresionându-i pe medici. Însă, atunci nu s-a ajuns la o colaborare, căci Bruno Gröning a refuzat să facă o afacere din capacităţile sale.
În cadrul Grupului de Specialitate Medico-Ştiinţific al Cercului de PrieteniBruno Gröning, mii de specialişti în medicină din toate domeniile, printre care sute de medici, se ocupă cu vindecarea pe cale spirituală conform învăţăturii lui Bruno Gröning.