Bruno Gröning – cuvântul său alungă boala

„Das neue Blatt“ din 09.05.1957

Relatarea doctorului Horst Mann

Trebuie spus foarte clar: nu este vorba despre persoana lui Bruno Gröning. Publicația „Das Neue Blatt“ nu vrea să facă parte din corul care, într-un entuziasm debordant, îl ridică în slăvi ca pe un vindecător sau, dimpotrivă, îl declară șarlatan. Sarcina noastră a fost să examinăm vindecările lui Bruno Gröning – în mod critic și integru, purtaţi doar de efortul onest de a descoperi, în sfârşit, adevărul. Deoarece, toți oamenii suferinzi au dreptul la acest adevăr.

Das Neue Blatt deschide un capitol interesant al timpurilor noastre. Iată faptele:

1. De mai bine de 10 ani, Bruno Gröning obţine vindecări care pot fi confirmate. Numărul lor nu poate fi estimat, este vorba despre mii de asemenea vindecări.
2. Acest om s-a aflat de mai multe ori în fața instanțelor de judecată, din cauza metodelor sale. A trebuit să fie achitat. In momentul de faţă, el aşteaptă cu încredere un nou şi foarte controversat proces.
3. Pretutindeni în Germania există asociații-Gröning. Membrii lor îl privesc cu respect pe bărbatul care, nu numai că le-a adus vindecarea, ci le oferă și sprijin sufletesc.

Das Neue Blatt a stat de vorbă cu acești oameni. Noi am cercetat succesele de vindecare în mod critic, i-am întrebat pe medici și pe oamenii de știință și am stat de vorbă cu Bruno Gröning personal. Fără să ezite, el ne-a pus la dispoziție material necunoscut până atunci.

Cele ce urmează s-au întâmplat în 27 noiembrie 1953 în satul Ostenfeld, situat la 14 km de Husum. In încăperea joasă a hanului din sat plana o tensiune apăsătoare care, ca o ghiară de fier, cuprinsese inimile oamenilor înghesuiți pe bănci și pe scaune. Erau în jur de 100, poate chiar 150 de persoane.

Ei au venit din Ostenfeld și din satele învecinate, între Rendsburg și Schleswig, Husum și Kappeln. Vestea s-a răspândit repede: Bruno Gröning este aici! El a vindecat din nou oameni bolnavi. Poate că m-ar putea ajuta și pe mine sau pe tatăl meu cu guta lui sau pe copilul atât de slăbit, pentru care medicul nu a putut decât să ridice din umeri. Poate că acestea erau gândurile oamenilor care veniseră aici, în această seară.

Lumina slabă abia pătrundea în încăpere. Ea cădea pe chipurile pline de aşteptări și credinţă, dar se reflecta și în ochii celor sceptici și ai celor curioși. Ei nu așteptau nimic deosebit. Voiau doar să fie prezenți aici, pentru ca mai târziu, în serile de iarnă ale anului 1954, să-și poată da cu părerea. Se întâmplau atât puţine lucruri aici, în aceste sate. Discuțiile se învârteau mereu în jurul acelorași teme: vremea, recolta, animalele și boala. Da, în final, fiecare putea să ajungă bolnav - poate că Gröning le va arăta o cale de scăpare ...

Murmurul vocilor se spărgea de tavanul încăperii supraaglomerate, despicând perdeaua de fum. Unii își țineau mâinile crispate, ca și când s-ar fi rugat. Alții spuneau glume, pentru a se elibera de încordarea interioară. Alții se ocupau de rudele lor bolnave.

Doar ultimul rând era foarte tăcut. Fusese transportat înăuntru un bărbat foarte bolnav. Durerile îl chinuiau atât de îngrozitor, încât nici nu putea sta pe scaun. A fost ajutat să se întindă pe podea, pe nişte pături. Lumea îl cunoștea. Era fermierul Thies Paasch din Norby. Îi cunoșteau și soarta sa crudă, durerile care îl sileau uneori să stea şi câteva săptămâni la pat.

Deodată, murmurul s-a oprit. Bruno Gröning a intrat în încăpere. S-a îndreptat cu pași repezi spre podium şi părea destul de scund la înălţimea sa de 1,70 metri, aproape delicat. Hainele sale erau asemănătoare celor din poze. Ceea ce era frapant, era capul său impozant cu părul ondulat, ochii mari, strălucitori care, realmente, parcă ardeau pe chipul palid şi subţire.

Apoi, totul s-a petrecut altfel decât se aşteptau cei care veniseră doar din curiozitate sau din dorința de senzație. ”Dragii mei prieteni!”, li s-a adresat Gröning. Și acea voce era blândă și melodioasă, lipsită de dramatism sau emfază. Ea nu vorbea nici despre vindecările, nici despre miracolele înfăptuite de posesorul ei. Ea nu l-a lăudat ori preamărit ca pe un Mesia, care a reînviat pentru a-i salva pe cei disperați. Gröning a vorbit despre credință și puterea acesteia, cu vorbe simple, pe care fiecare le-a înțeles şi le-a asimilat. A vorbit ajutându-se de imagini şi comparații, fără să folosească culori stridente şi întâmplări şocante.

Gröning a vorbit mai bine de o oră. Nimeni nu se uita la ceas şi fiecare avea impresia că lui îi vorbeşte. Apoi, el s-a adresat direct unor ascultători: ”Ați simțit ceva?”, a întrebat. Răspunsurile au venit cu glas coborât, şovăitor, sau cu bucurie. Unii țineau în mâinile lor crispate bile de staniol, care le-au fost împărțite în prealabil, relatând despre o senzație ciudată de căldură. Alții au povestit despre frisoane sau puseuri dureroase. Alții au dat doar din cap în semn de negație.

Unii au vrut să-și povestească evoluţia bolii lor. Dar bărbatul cu cămașă de mătase de culoare închisă și cu un nod mare la cravată nu era întotdeauna un auditor atent. Uneori îi intrerupea aproape răstit: ”Eu nu tratez nici o boală! Boala înseamnă dezordine. Intraţi în ordine cu propria voastră persoană și cu Dumnezeu, iar vindecarea nu se va lăsa aşteptată. Aşadar, să vorbim despre lucruri bune. Simțiți-vă bine în cercul nostru!”

Așa l-am întâlnit eu pe fermierul Thies Paasch în Norby lângă Rendsburg: sănătos și plin de putere de muncă. „Acest lucru i-l datorez lui Bruno Gröning!“ a spus el.

Bruno Gröning s-a dus de la masă la masă, de la scaun la scaun. Apoi s-a întors. Un apel care venea din ultimul rând l-a făcut să se oprească. „Domnule Gröning, ați uitat pe cineva!” Era primarul localității Owschlag, care s-a ridicat arătând înspre Thies Paasch, cel întins pe podea.

Gröning s-a dus la bolnav, s-a aplecat și i-a adresat o întrebare, nu numai lui, ci întregii audiențe: ”Ați simțit ceva în timpul acestei întâlniri?” Bărbatul, care din cauza durerilor era nevoit să stea întins pe podea, a dat din cap. „Da” a spus el. „Deodată mi s-a făcut tare cald. Jumătate din piciorul stâng a rămas însă rece ca gheața. Și apoi am simțit furnicături în mâna dreaptă.” Gröning a dat din cap. Nimic altceva. Nici o mișcare, nici o consolare, nici o indicație. Cu pași mărunți a străbătut încăperea.

Apoi, cineva din mijlocul publicului a strigat: „Ii mulțumin domnului Gröning prin faptul că ne ridicăm de la locurile noastre!” Scaunele au început să fie mișcate cu zgomot, la fel și mesele, apoi s-a întâmplat ceva incredibil. Thies Paasch s-a ridicat de jos. S-a ridicat în picioare, la fel ca și cei sănătoși. Pe chipul său se citea bucuria. A refuzat sprijinul vecinului său, fiindcă voia să reușească singur. A și reușit, fără efort, fără greutate – fără dureri.

El stătea în picioare drept și privea aproape triumfător chipurile impresionate ale oamenilor din jurul său. Apoi, s-a îndreptat cu pași hotărâți spre tejghea. „Un coniac, domnule cârciumar“, a cerut el. Vocea lui era aproape stridentă, pătrunsă de spaimă, speranță dar și bucurie: „Un coniac, domnule cârciumar!“

Norby, 18 aprilie 1957

În fața mea se află o mapă cu scrisori de mulțumire adresate lui Bruno Gröning. Ea cuprinde 58 de relatări ale unor oameni care văd în acest bărbat vindecătorul și salvatorul lor de grele suferinţe. Aceştia provin din zona localităţii Ostenfeld și împrejurimi. Relatările au fost făcute începând din iarna lui 1953 până în primăvara lui 1954 de către fermieri, femei casnice, șoferi, zidari și diverşi meșteșugari. Ele vorbesc, de asemenea, și despre vindecările unor copii.

Mintea mea nu vrea să creadă ceea ce citesc ochii. Este de-a dreptul incredibil. Oamenii enumeră suferințele lor, probleme de inimă și circulație, reumatism, varice, răni deschise, dureri de cap, eczeme, tromboze, inflamaţii ale articulaţiei şoldului, obezitate, paralizii, boli degenerative de disc, probleme cu fierea și tuberculoză. O mulțime de boli care au fost vindecate de Bruno Gröning.

Şovăiesc. Privirea îmi cade asupra numelui Thies Paasch, bărbatul care în urmă cu trei ani, după o cuvântare a lui Bruno Gröning s-a ridicat deodată în picioare și s-a simțit vindecat. Citesc următoarele: „Din anul 1944, deci de 10 ani, am suferit de dureri reumatice și de nevralgii, dureri care au apărut în timpul războiului din Prusia Răsăriteană. Am consultat numeroşi medici și terapeuți naturiști, am făcut cure de ceai de plante, dar toate au dus doar la ameliorarea durerilor, nicidecum la vindecarea lor. In toamna trecută, durerile au devenit atât de puternice, încât nu m-am mai putut mișca. Medicul a constatat că am o degenerare a discului intervertebral şi o inflamație a nervului sciatic. După ce am zăcut timp de 4 săptămâni, fără să simt nici o ameliorare, m-am hotărât ca în 27 noiembrie să mă duc la Ostenfeld, unde se găsea dl. Bruno Gröning. Deoarece nu puteam nici să merg, nici să stau, am stat întins pe podea timp de două ore. Când dl. Gröning a intrat în sală, am simțit imediat o alinare. După ce a terminat de vorbit celor aproximativ 200 de oameni prezenţi acolo, m-am ridicat şi eu, singur, și am putut părăsi sala fără baston. Ca printr-o minune, acum sunt sănătos și pot să lucrez. Îi mulțumesc din suflet domnului Gröning pentru că prin el mi-am recăpătat sănătatea. Thies Paasch, Norby”

Ce s-a întâmplat cu acest bărbat? Vindecarea spontană s-a dovedit a fi definitivă? Oare este într-adevăr o vindecare miraculoasă, sau este vorba de o putere de moment, de credința aprinsă brusc de Bruno Gröning, care a secat sursa de durere, doar ca ea să izbucnească mai târziu, poate şi mai intens?

Câteva ore mai târziu stau împreună cu el, în gospodăria sa ţărănească din Norby. Un om proaspăt şi vesel, care putea avea la fel de bine 40 sau 50 de ani. Tocmai s-a întors cu trenul și a venit cu bicicleta din Husum, unde a făcut școala de șoferi.

El povestește deschis. Primele lui cuvinte mă scutesc să-i adresez întrebarea, dacă vindecarea sa este de durată. „Îi sunt profund recunoscător domnului Gröning. Lui îi mulțumesc pentru faptul că azi sunt sănătos și că munca îmi face din nou plăcere.”

Thies Paasch are toate motivele s-o facă. Când mi-a povestit despre toată perioada lui de suferință, am conștientizat gravitatea bolii sale. După prima criză din timpul războiului, a încercat totul, dar reumatismul a avansat. Spatele lui s-a încovoiat, iar medicii i-au putut atenua durerile numai cu injecții.

”Pe vremea aceea nu vedeam nici o scăpare” a spus Thies Paasch. ”Am avut parte de prea multe înfrângeri. Când am auzit numele Gröning am știut și am simțit că numai el mă poate salva! Am crezut în acest lucru şi mi-am înăbuşit durerile când am fost dus cu mașina la Ostenfeld.”

„Aţi fost între timp din nou la medic?” l-am întrebat pe fermierul cu pielea arsă de soare, care de atunci munceşte din nou, şi cu siguranţă nu face o muncă uşoară. Thies Paasch râde. „De ce ar trebui să fac asta? Eu mă simt sănătos, perfect sănătos!”

Cu toate acestea, mai târziu am stat de vorbă cu medicul care l-a tratat mult timp cu injecții. „Este adevărat.” a spus el. ”Dl. Paasch a fost bolnav. Printre altele, el a avut şi o nevrită. Pentru o vindecare a avut nevoie de un impuls puternic. Este posibil să-l fi primit de la Gröning.”

Mi s-a trezit curiozitatea. A fost oare acest caz o excepție, un succes singular? Am vizitat și alți pacienți - și am avut parte de noi surprize. Despre ele voi relata săptămâna viitoare.