Healings of facial pain (trigeminal neuralgia)
Vindecarea de răuri faţa întreagă sau parţială (nevralgie de trigemen)
Domnul L. N. (32), (Germania)
În anul 1983 a început o nevralgie de trigemen care se manifesta prin dureri zilnice timp de 1 - 2 ore. Durerea se întindea peste partea dreaptă a capului, fruntea, ochii şi maxilarul superior drept. Un neurolog a făcut o operaţie cauterizând un nerv facial. După această operaţie maxilarul inferior drept a fost circa trei luni anesteziat, dar durerile în partea dreaptă a feţei apăreau totuşi zilnic. Am refuzat o a două operaţie. Mă descurcam oarecum cu analgetice. Până la urmă durerile erau totuşi atât de insuportabile, încât mă gândeam la sinucidere.
Şase zile după introducerea mea în învăţătura lui Bruno Gröning în aprilie 1990 n-am mai avut de loc dureri. De atunci sunt vindecat de durerile nevralgice îngrozitoare.
Vindecarea de răuri faţa întreagă sau parţială (nevralgie de trigemen)
Doamna R. K. (55), (Germania)
Pe o perioadă de 14 ani am fost tratată din punct de vedere neurologic din cauza unei nevralgii de trigemen şi de senzaţie de amorţeală, apărute după un accident de maşină. La început medicamentele (Tegretal, Rökan, vitamine) cât şi infuzii mi-au dat o oarecare calmare. Aveam linişte timp de 1 - 2 săptămâni. Dar cu timpul durerile se agravau din ce în ce mai mult, devenind aproape insuportabile, iar terapiile nu mă mai ajutau. În această stare am ajuns la cercul prietenilor lui Bruno Gröning.
După introducerea în învăţătura lui Bruno Gröning în august 1991 am recepţionat zilnic curentul de vindecare. Până în primăvara 1992 aveam în continuare crize de dureri aproape insuportabile. De la o zi la alta însă durerile şi senzaţia de amorţeală au dispărut. De atunci n-am mai avuit niciodată probleme.