Vindecarea de răuri faţa întreagă sau parţială (nevralgie de trigemen)
Domnul L. N. (32), (Germania)
În anul 1983 a început o nevralgie de trigemen care se manifesta prin dureri zilnice timp de 1 - 2 ore. Durerea se întindea peste partea dreaptă a capului, fruntea, ochii şi maxilarul superior drept. Un neurolog a făcut o operaţie cauterizând un nerv facial. După această operaţie maxilarul inferior drept a fost circa trei luni anesteziat, dar durerile în partea dreaptă a feţei apăreau totuşi zilnic. Am refuzat o a două operaţie. Mă descurcam oarecum cu analgetice. Până la urmă durerile erau totuşi atât de insuportabile, încât mă gândeam la sinucidere.
Şase zile după introducerea mea în învăţătura lui Bruno Gröning în aprilie 1990 n-am mai avut de loc dureri. De atunci sunt vindecat de durerile nevralgice îngrozitoare.