Vindecare de sindromul oboselii cronice (encefalomielită mialgică, EM)

M. Koekkoek, Prinsenland (Olanda)

Înainte de a mă îmbolnăvi eram foarte activă. Aveam mereu un program foarte încărcat. Prin munca intensă mă simţeam împlinită, eram fericită şi aveam o stare pozitivă. În martie 1994, medicul de familie m-a diagnosticat cu febră glandulară Pfeiffer. Eram permanent epuizată şi dormeam mult, fără ca apoi să mă simt odihnită. A trebuit să renunţ la meseria mea de profesoară, iar 2 luni mai târziu am fost declarată inaptă de muncă.

În zilele mele bune mă dădeam jos din pat pe la ora 11 şi mă uitam la televizor. Nu mă mai puteam ocupa de hobby-urile mele, cum ar fi lucrul manual sau cititul. Pe la ora 13, de obicei mă duceam din nou la culcare şi dormeam până la masa de seară pentru ca, apoi, să mă culc din nou. Nu mai puteam să mă plimb, căci după 50m eram extenuată. Nu mai aveam forţă în picioare. Nu puteam sta mult timp în picioare, iar câteodată picioarele pur şi simplu îmi cedau. Aveam dureri în ceafă şi, de aceea, nu-mi mai puteam ţine capul drept. Ochii mă dureau şi simţeam o presiune dinspre orbitele ochilor. La citit nu-mi puteam fixa privirea asupra unui punct. În timpul unei conversaţii aveam probleme să-mi găsesc cuvintele. Câteodată, făceam febră mare cu transpiraţie abundentă şi vărsături. Treaba în casă şi cumpărăturile le făcea soţul meu, părinţii mei şi persoana care mă ajuta în casă. Viaţa mea socială încetase. Chiar şi convorbirile telefonice mă epuizau.

Nu m-am dat bătută şi am luptat în continuare

Din noiembrie 1994 mi-am propus să lucrez 2 zile pe săptămână, câte o oră. Între timp, un medic internist mă diagnosticase cu sindromul oboselii cronice. El mi-a spus că acest sindrom nu este vindecabil şi că va trebui să trăiesc cu el. Tot el mi-a spus că este o formă gravă de EM (encefalomielită mialgică) şi mi-a recomandat să caut ajutor în medicina alternativă. Nu m-am resemnat şi am continuat să lupt, astfel că, până în octombrie 1995, am crescut treptat timpul de lucru, la trei dimineţi pe săptămână. Însă, când ajungeam acasă de la lucru eram complet epuizată. După o recidivă puternică am rămas legată de casă până în martie 1997. Toate simptomele amintite mai sus au revenit în forţă. În această perioadă am căutat ajutor la un medic care lucra cu biorezonanţă şi la un bioenergoterapeut. Nici aceştia nu m-au putut vindeca, dar am învăţat să mă folosesc de puterea gândirii pozitive. Aceasta mi-a îmbunătăţit puţin starea astfel că, din martie 1997, am putut să reiau lucrul, dar cu paşi mici. Totuşi, aveam nevoie de o zi de repaus între zilele de lucru căci, altminteri, simptomele reveneau în forţă.

În minte aveam un singur gând: „Dacă merg în continuare să lucrez, voi învinge boala.” Astfel că, am luptat în continuare. Însă, în noiembrie 2007 o nouă recidivă a pus capăt bunelor mele intenţii. Medicul de medicina muncii mi-a interzis să mai lucrez. Mă dădeam jos din pat numai la micul dejun. Soţul meu se ocupa de cei 2 copii şi de celelalte lucruri.

În gând m-am despărţit de boală şi m-am simţit din ce în ce mai bine

În ianuarie 2008 am fost sunată de mama unei colege de şcoală. Ea mi-a spus la telefon despre învăţătura lui Bruno Gröning. Ştiam că, în ciuda voinţei mele, eram prea slabă să înving boala de una singură. Aşa că, plină de speranţă, mi-am pus încrederea în Dumnezeu şi în Bruno Gröning. În gând m-am despărţit de boală. Din acea clipă am început să mă simt din ce în ce mai bine. În aprilie am fost la prima oră de cerc*. Apoi, totul s-a desfăşurat foarte repede. Prin preluarea zilnică a Heilstrom*-ului mi s-au modificat şi permanentele variaţii de sănătate, astfel că momentele de sănătate durau mai mult, iar cele de boală nu mai erau atât de grave. În iulie 2008 puteam din nou să lucrez o zi şi jumătate pe săptămână, iar din septembrie toate restricţionările au dispărut. Începând de atunci sunt sănătoasă, nu mă mai simt epuizată, iar dimineaţa sunt odihnită. Imi fac din nou singură cumpărăturile, fac de mâncare, mă ocup de copii şi pot din nou să fac lucru manual şi să citesc. Toate durerile au dispărut şi din nou mă pot concentra bine. Am iar o viaţă socială, merg cu bicicleta şi mă bucur de viaţă. Mă simt mai bine ca niciodată. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu şi lui Bruno Gröning pentru vindecare.