Healings of nasal inflammation (rhinitis)
Vindecarea de respiraţie prin nas îngreunată
Domnul W. A. (55), (Germania)
În timpul tinereţii mele am practicat boxul primind deseori lovituri în nas. De atunci aveam o deviere de sept în partea dreaptă, palpabilă, şi nu puteam să respir pe nas, trebuind să respir prin gură. Acest lucru a durat timp de 40 de ani. Nici o intervenţie chirurgicală nu mi-a adus vreo ameliorare. Pentru a înlesni respiraţia prin nas luam picături de mentol.
Deja trei săptămâni după introducerea mea în ianuarie 1990 am simtit dintr-o dată că pot inspira aerul prin narea dreptă, mai întâi puţin apoi din ce în ce mai bine. Azi pot respira din nou normal prin nas. Deviaţia de sept nu mai este palpabilă.
Vindecarea de nasul astupat în mod cronic
Domnul E. M. (74), (Germania)
De aproximativ 15 de ani nasul mereu era astupat îm permanenţă, eu trebuia să inspir prin gură şi sufeream de aceea de gât uscat. Medicul a constatat o rinită cronică. Eu inhalam de două ori pe săptămână cu sare şi făceam gargară cu apă sărată. Ameliorarea suferinţelor mele dura atunci 2 până la 3 ore.
O zi după introducerea mea în învăţătura lui Bruno Gröning, în noiembrie 1990, am avut parte de vindecare. De atunci nasul este complet liber şi pot să respir în mod normal.
Vindecarea de nasul astupat în mod cronic
Doamna M.-L. G. (48), (Germania)
Timp de 23 de ani sufeream de o astupare cronică a nasului care a fost tratată ani de zile. Astfel mi s-au scos amigdalele, mi s-au deschis cu forţa căile nazale, mi se făceau raze. Până la urmă am fost categorisită drept caz cronic. Fără picături de nas sau spray pentru nas nu puteam respira şi dormi chiar pierdusem şi simţul mirosului.
În iunie 1990 am fost introdusă în învăţătura lui Bruno Gröning. Începând din octombrie am simţit o ameliorare considerabilă. Luam mai puţine picături şi puteam respira mai bine. Începând cu noiembrie 1990 nu mai am nevoie de nici un medicament.