Vindecare după 11 ani de dependență de jocuri de noroc
A. G. (36), Austria
De la vârsta de 22 de ani, mergeam de cel puțin trei până la cinci ori pe lună la sălile de jocuri de noroc, pentru a-mi încerca șansa la aparatele de jocuri mecanice. La prima vizită la o sală de jocuri, am câștigat suma considerabilă pe atunci, de aproximativ 2.500 euro. După aceea am vrut să câștig din ce în ce mai mult. Pur și simplu nu puteam rezista acelui impuls. Adesea, se întâmpla să depășesc limita contului meu bancar. Îmi pierdusem respectul de sine și aveam sentimentul de eșec sau că nu eram suficient de puternic pentru a mă opri. Doi ani mai târziu, atunci când mi-am dat seama ce făceam cu adevărat, era prea târziu.
Nu mă puteam opri, devenisem dependent de jocurile de noroc. Nu știam cum aș fi putut să scap vreodată de acest lucru și nu am consultat niciun medic sau terapeut în această privință. Cu o lună înainte de primul meu contact cu Cercul de Prieteni Bruno Gröning, frecvența de joc la aparate crescuse până la opt ori pe lună. Atunci când rămâneam fără bani, mă împrumutam de la ceilalți jucători. Contul meu bancar era frecvent pe minus. Am ascuns cu mare jenă acești 11 ani de dependență, față de familia și prietenii mei. În 13 noiembrie 2004, după introducerea mea în învățătura lui Bruno Gröning, primul drum a fost la o sală de jocuri de noroc – pur și simplu nu m-am putut abține. În acea zi, mi-am jucat toți banii, aproape 300 de euro. Am simțit anxietate și frustrare. Dintr-odată m-am gândit: „Oare de ce fac asta?” Am ieșit din sala de joc și de atunci nu am mai jucat nici măcar o singură dată, cu toate că uneori mai intru în câte un bar să beau ceva. Este ca și cum ceva ar fi fost șters din ”hard disk-ul” meu. Nu mai simt nevoia să joc. În acea zi, m-am eliberat de această dependență groaznică.
Opinia psihologică
Din perspectiva terapiei de învățare, un eveniment inițial pozitiv și de întărire (câștiguri mari) a condus la apariția unei dependențe persistente de jocurile de noroc, care a durat peste 11 de ani. Astfel de „dependențe non-substanțe” sunt de obicei foarte greu de tratat. Primul pas, vizita la un terapeut, este adesea cel mai dificil din cauza rușinii. Ca urmare, jucătorii dependenți rămân frecvent, mult prea mult timp, singuri cu suferința lor, iar izolarea socială agravează acest lucru. Încetarea spontană a oricăror simptome, imediat după introducerea în învățătura lui Bruno Gröning, este inexplicabilă pentru mine ca psiholog. Din punctul meu de vedere, înțelegerea bruscă a inutilității jocurilor de noroc este direct corelată cu absorbția curentului de vindecare.
